stilul de predare al cadrului didactic

STILUL DE PREDARE AL CADRULUI DIDACTIC CONTEMPORAN

Cuprins

1.     Stilul educational....................................................................................pag. 3

1.1  Conceptul de stil educational.................................................................pag. 3

1.2  Stilul de conducator – o calitate a cadrului didactic..............................pag.4

2.     Strategii şi stiluri de îvăţare ale cadrului didactic contemporan.........pag. 5

2.1  Metodele de predare utilizate................................................................pag. 5

2.2  Strategii de predare.................................................................................pag.5

2.3  Stilul de predare al cadrului didactic………………...…………..…..pag. 5

Concluzii.........................................................................................................pag. 8

Bibliografie.....................................................................................................pag. 9

1.     Stilul educational

1.1  Conceptul de stil educational

Stilul este asociat comportamentului, el se manifestă sub forma unor structuri de influenţă şi acţiune, prezintă o anumită consistenţă internă, stabilitate relativă şi apare ca produs al,,personalizării” principiilor şi normelor care definesc activitatea instructiv-educativă. Stilul de predare al profesorului asigură un caracter personal predării, o orientează prin ,,trăsături” permanente, având o valoare metodologică, operaţională pentru situaţiile problematice ale predării-învăţării. Stilul imprimă pecetea personalităţii în rezolvarea problemelor, în orientarea soluţiilor. Stilul cadrului didactic se concretizează prin alegerile potrivite cu situaţiile de instruire, în alegerea metodelor şi formelor de lucru pedagogic prin care el realizează un randament/performanţă pedagogică superioară.

Un bun educator este capabil de o mare varietate de stiluri didactice, având posibilitatea de a-şi adapta munca sa diferitelor circumstanţe, conferind predării flexibilitate şi mai multă eficienţă. Cercetările realizate pun în evidenţă faptul că, pentru materiile de bază din ciclul primar (citire, scriere, matematică etc.), stilurile bazate pe dirijare şi control sistematic, pe individualizare şi motivaţie extrinsecă sunt mai eficiente decât alte stiluri didactice. Atmosfera psihologică de lucru creată de profesor constituie un factor decisiv pentru eficienţa lecţiei pe care o predă; această atmosferă psihologică de studiu este o sinteză/rezultantăa atitudinilor, a concepţiei sale despre profesia de educator şi a conduitei sale. Se vorbeşte tot mai mult de necesitatea perfecţionării profesionale a educatorului, de realizarea unei treceri paradigmatice de la abordarea tradiţională a educaţiei ,,tip produs”, centrată pe profesor, către abordarea ,,tip proces”, progresistă,interactivă, centrată pe elev. Au fost promovate diverse modele de profesionalitate şi profesionalizare a viitorilor educatori, capabili să-şi analizeze propriile practici, să-şi îmbunătăţească stilul de predare, să rezolve probleme, să inventeze strategii. Modelele actuale de formare a viitorilor educatori marchează trecerea de la ,,o meserie artizanală” în care se aplică tehnici şi reguli, spre profesie, în care educatorul construieşte strategii de predare–învăţare, bazându-se pe cunoştinţe,experienţa didactică anterioară, realizând o ,,expertiză” a acţiunii educaţionale. Programele de formare iniţială a viitorilor educatori se concentrează pe identificarea competenţelor profesionale solicitate de statutul şi rolul lor profesional, pe natura şi geneza lor utilizându-se rezultatele studiilor şi cercetărilor experimentale, aporturile recente ale psihologiei cognitive.

1.2 Stilul de conducator – o calitate a cadrului didactic

Profesorul reprezintă autoritatea publică, ca reprezentant al statului, transmiţător de cunoştinţe şi educator, evaluator al elevilor, partenerul părinţilor în sarcina educativă, membru al colectivului şcolii, coleg. Profesia de educator este - fără îndoială – încărcată de tensiune. Pentru a putea răspunde atâtor cerinţe, el trebuie să aibă cunoştinţa misiunii sale, are obligaţia de a observa şi evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza şi regiza procesul de instuire.

Se vorbeşte tot mai mult în pedagogie de cadrul didactic-manager al clasei de elevi. Simpla alăturare a obligaţiilor de manager profesionist determină o detaliere a funcţiilor didactice: funcţia managerială de planificare reprezintă structura etapelor de planificare şi proiectare didactică. Pentru realizarea unei proiectări eficiente in cadrul lecţiilor profesorul trebuie să dispună de anumite competenţe manageriale. În primul rând trebuie să cunoască nivelul de cunoştinţe la care a ajuns grupul de elevi pe care îl instruieşte pentru ca mai apoi să poată utiliza metodele şi tehnicile adecvate.

Calitatea de manager a profesorul se mai reflectă şi în relaţiile pe care le are cu parinţii elevilor şi în modul în care coordonează acţiunile desfăşurate împreună cu aceştia.

2.     Strategii şi stiluri de învăţare ale cadrului didactic contemporan

2.1  Metodele de predare utilizate

Una dintre caracteristicile fundamentale ale predării în şcoală este de ordin metodologic; a preda înseamnă a face metodic, pe o cale ştiinţifică, elaborată psihopedagogic.
Diferenţe de ordin metodic sunt între predare – învăţare, pe de o parte, şi evaluare, pe de altă parte. Cele mai comune sunt metodele predării şi învăţării. Adesea se relevă că aceleaşi metode folosesc profesorului pentru a preda şi a învăţa pe alţii, pentru a-i instrui, dar şi elevilor pentru a învăţa. Elaborarea predării este sarcina profesorului. Elaborarea metodologică a predării are prioritar de rezolvat probleme care ţin de succesul predării. Una dintre ele este de a descoperi calea potrivită trecerii de la nivelul de pregătire al profesorului la cel al elevului. In al doilea rând, elaborarea metodologică a predării este în funcţie de conţinutul de predat. In al treilea rând, metodele, în variante complexe şi diversificate, contribuie la convertirea predării în învăţare, ele adaptând predarea la particularităţile individuale. Şi în acest sens, se desprinde că profesorul lucrează nu cu o metodă ci cu "metode" ori "procedee" de predare, modalităţi care impun organizarea şi desfăşurarea predării în situaţiile clasei şi ale elevilor în parte.

2.2  Strategii de predare

Strategia procesului de învăţământ este echivalentă cu organizarea unei înlănţuiri de situaţii de învăţare prin parcurgerea cărora elevul îşi însuşeşte materia de învăţat; se ocupă cu obiectivele şi conţinutul învăţării, mediul învăţării, metodele şi mijloacele de învăţământ. Din punctul de vedere al sensului predării, strategiile presupun definirea scopurilor şi a obiectivelor predării cu deschideri pentru a asigura, în orice situaţie a predării, operaţionalizarea obiectivelor. Din punctul de vedere al conţinutului, strategiile predării cer elaborarea conţinuturilor în termeni de categorii ale cunoaşterii, de imagini caracteristice, de principii şi legi, teorii, teoreme, axiome etc.

2.3  Stilul de predare al cadrului didactic

Ca orice stil personal, stilul de predare al profesorului asigură un caracter personal al predării, orientează predarea prin trăsături permanente, are valoare metodologică, operaţională pentru situaţiile problematice ale predării – învăţării. Stilul imprimă pecetea personalităţii în rezolvarea problemelor, în orientarea evoluţiilor.
a). După modalitatea de conducere distingem:

v Stilul de conducere autoritar

-         hotărârea şi promovarea de către profesor a tuturor tacticilor predării, a modalităţilor de lucru, a tehnicilor şi etapelor activităţii;

-         profesorul structurează  timpul, iniţiativele nu sunt încurajate şi nici admise;

-         profesorul îsi asumă o responsabilitate foarte mare în predarea şi în dirijarea mersului învăţării, îl laudă ori îl critică; el recompensează ori sancţionează atitudinile şi rezultatele instruirii elevilor, şi se menţine la o anumită distanţă de grup.

v Stilul de conducere democratic

Condiţionează  folosirea posibilităţilor de participare a elevilor, a iniţiativei şi experienţei acestora; perspectiva şi liniile de desfaşurare a activităţii de predare-învăţare se defines şi decid prin cooperare şi conlucrare cu elevii; aceasta  înseamnă că stilul profesorului se distinge prin faptul că el elaborează şi propune mai multe variante de predare-învăţare, elevii având posibilitatea să aleagă; elevii au libertatea să se asocieze cu cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini şi probleme ale învăţării; profesorul prezintîă criteriile comune de apreciere, de lăudare, de criticare pe care le respectă în comun cu elevii; el se comportă, într-un fel, ca un membru al grupului;

v Stilul definit prin „laissez-faire“ exprimă un educator care se remarcă prin „roluri“ pasive, prin indiferenţă ori minimalizarea fenomenelor semnificative în procesul instruirii; acceptă deciziile elevilor; el consideră că întotdeauna este suficient ce predă, cât predă şi cum predă, fiind sigur că elevii înţeleg, acordându-le însă ajutor la cererea lor; au un minimum de iniţiativă în cea priveşte formularea unor sugestii.
Efectele celor trei stiluri diferă: multe comportamente de învăţare mecaniciste, de tip executorii disponibilităţi spre agresivitate şi răbufniri (- 1); (- 2) oferă rezultate mult mai aceptabile din punct de vedere social, dar produce şi rezultate superioare pe plan didactic. Nu este însă concludent pentru toate situaţiile. Conducerea democratică poate furniza mentalitatea de participare voluntară, conştiinţa caracterului facultativ al sarcinilor învăţării; stilul „laissez-faire“ este cel mai deficitar: nivelul scăzut al aspiraţiilor şi exigenţelor pedagogice ale predării, lasarea procesului didactic să meargă de la sine nu poate avea decât rezultate slabe în învăţare şi în conduită.

b). După atitudinea faţă de nou:

v Stiluri creative: acest stil se caracterizează prin flexibilitate, disponibilitate pentru a încerca noi practice sau idei.

v Stiluri rutiniere: înclinaţie spre convenţional, atitudini refractare în raport cu schimbarea.

Concluzii

Nu este suficient să ştii ce să comunici şi nici să cunoşti bine elevii. Un profesor bun se caracterizează prin simpatii, capacitatea de a sesiza şi înţelege nevoile şi problemele elevilor, de a se identifica cu ei, adaptându-şi comportarea didactică şi afectivă la nevoile lor. Pentru a crea relaţia de simpatie autentică între el şi elevi, profesorului îi sunt necesare unele calităţi: interesul fată de copii şi dorinţa de a-i ajuta să se pregătească pentru viaţă, pasiunea pentru meserie, echilibru sufletesc, sinceritate, competenţă profesională şi o concepţie pedagogică modernă.

 Un învăţător ştie multe despre fiecare dintre elevii săi, dar descoperă adevărata lor personalitate  numai atuci când îşi propune să se ocupe de fiecare, organizat şi sistematizat. Nu trebuie uitată măiestria pedagogică a învăţătorului concretizată în stilul său educaţional de predare, de comunicare, de relaţionare cu elevii, stil aflat în dependenţă puternică cu personalitatea acestuia.

Bibliografie

1.     Gherghinescu, R.,  “Competenţa didactică – perspectivă prihologică”,

Ed. All Educational, 1999

2.     Potolea. D., Manolescu, M., “Teoria si metodologia curriculumului”, 2006

3.     Pacurari, O., Tarca, A., Sarivan, L., Strategii inovative, suport de curs, Editura Sigma, Bucuresti, Colectia Centrul Educatia, 2003

4.     Dumitriu, Gh.,Comunicare şi învăţare,  E.D.P,Bucureşti,1998

5.     Dragu, A.Structura personalităţii profesorului , E.D.P.,Bucureşti, 1996

6.     Potolea, D., Profesorul şi strategiile conducerii învăţării ,Editura Academiei, Bucureşti, 1989